And cherry blossoms

 

Dacă toamna asta ar purta un nume, acela ar fi Cherry Blossoms.
îi piesa toamnei mele.
şi toamna asta, dacă a fi o piesă aş fi Cherry Blossoms. pentru că e totul ce-l simt, ce sunt.

într-o zi tot o să-mi tatuez o cheie sol la încheietura mâinii stângi.

tu ştii, mi-e dor de mare.
şi de toate depărtările.
şi de toate viețile ce le simt undeva departe.


there's no explosions here, aşa e astăzi.
oricât de frumos ar fi cerul, oricât de frumoşi ar fi oamenii, oricât de mult m-ar face muzica să dansez, să vibrez.

oricum ar fi orice, nu-mi ajunge.

cred că ţi-am zis şi-acum o vreme, dupa ce-o să-mi plâng tot plânsul, o să-mi pun rucsacul în spate şi-o să plec fără să-mi întorc inima.

azi tăiam nişte morcovi şi aveam unghii albastre şi părul îmi mirosea a minunăţii şi-mi ziceam că mi-i dor să prăjesc slană pe vârf de munte.

acuma îs în vârful patului, ameţiită de toate ce le simt, îmbrăcată larg şi neglijent şi am şosete albastre şi ascult piesa asta ce mi-e atâta de dragă şi ...

ţi-aş zice să vii şi să mă prinzi tare de umeri şi să ţipi la mine şi să-mi zici să fac o dată ce simt, să nu mă rătăcesc, să nu renunţ  şi să am curaj.
mai ales să am curaj.
nu ambiţie, curaj.
curaj.

abia aştept să ningă, ştii..
abia aştept să ies pe balcon în toiul nopţii, în pijamaua mea subţire şi să tremur de frig şi să fie frumos şi să miros zăpada şi frigul şi să zâmbesc pentru tot universul.
or' să-mi trag repede ceva gros pe mine şi să mă arunc în bocanci şi să ies aiurea.
abia aştept.

aş vrea să ningă mereu.
în fiecare zi de iarnă să fie zăpadă
şi apoi brusc, în prima zi a primaverii să se topească tot şi să fie călduţ şi să răsară iarba şi ghioceii şi să plecăm toti pe câmpii.

aberez, ştiu.
dar nu e rău, aşa-i că nu e rău?

 

Beteag

 

Mi-am uitat poveştile dar nu şi sufletul.

Deşi nu ştiu cum îţi poţi uita poveştile şi  sufletul nu.

Dar nu contează.

Şi nu caut.

 

Mi-e dor de mare.

Asta îmi stă gravat pe umarul drept- dorul de mare.

 

Ce înseamnă acasă?

Și ce înseamnă iubirea?

Dar mai ales acasă, aş vrea să ştiu ce înseamnă.

 

Rătăcesc.

Rătăcesc printre frumuseţile lumii, mă înfrupt, mă înfrupt şi nu e de ajuns.

 

Am 24 de ani şi-o viaţă- aşa îmi vine să spun.

Deşi nu ştiu bine ce înseamnă.

 

şi visez aceleaşi vise.

Căci unele vise pot fi prinse şi revisate.

Cât despre celelalte, le ţin într-o cutie plină de molii.

Molii nu fluturi.

 

Lumea mi-a rămas într-un adânc de suflet.

Albastră, cu gard mic şi ruginit, cu veveriţe şi ursi şi praf de stele.

 

Mi-am uitat cuvintele şi mi-am îngheţat aşteptările.

 

Îmi înec privirea în apusuri de soare şi mi-e dor de tot ce nu e și  tot ce am visat e beteag .

 

 

Vrem să fie bine

 

Vrem să fie bine.
Binele acela teribil, frumos, simplu, de poveste.
Binele acela care nu-i mediocru, binele acela uitat de marea majoritate.
Vrem să dansăm de atâta bucurie, de atâta dragoste, de atâta frumos.
Vrem să simţim cât mai mult şi cât mai des nevoia de-a dansa, de-a dansa nebuneşte, desculţi, pe vârfuri, oriunde, cu muzică sau fără, cu ochii închişi şi râzând, râzând în hohote. sau.. sau întristându-ne, întristându-ne şi zâmbind a amar şi-a frumos şi-a voluptate. dar dansând, dansând, dansând.
Vrem să nu ne pierdem niciodată entuziasmul copilăresc.
Și convingerea c-o să fie bine. Ba nu. Ba nu. Convingerea că mereu e bine, oricât de trist, de nedrept, de nuştiucum, ar părea uneori.
Vrem să nu fim singuri decât atunci când vrem să fim singuri :).
Vrem să fie uşor, să fie de la sine, să curgă, vrem să ne regăsim şi să călătorim orbeşte spre NuConteazăUnde.
Vrem să existe zâne şi spiriduşi şi Dumnezeu şi sufletele pereche. Și desigur, chiar există.
Vrem să fim înteleşi şi iubiţi, atât de mult iubiţi.
Vrem să fim lăsati să fim. În toate ale noastre.
Vrem liniştea, dorul, patima şi credinţa şi toate contradictorii la un loc.

 

Ca şi cum ar exista un plural şi un bine comun…

 

Extrem de tare şi incredibil de aproape

 

mergeam azi pe stradă, încet şi absent şi aveam cu mine un buchet mare mare de narcise.
m-am gândit pentru o clipă cum ar fi să încep să împart câte-o floare în stânga şi-n dreapta.
nu am făcut-o.
îti vine să crezi, oricât de frumoşi ar fi oamenii, nici unul nu-mi chema florile.

acuma-s pe balcon.

e senin şi mai devreme au trecut păsări în zbor şi le-am privit cu dor şi cu tanjire şi le-am zâmbit micuţ.

şi simţeam nevoia să-ti scriu.
să-ţi scriu ţie, omul cu aproape chip, aproape zâmbet. aproape străin şi aproape cunoscut.
nici nu ştiu de unde şi cum şi de ce.
şi după cum ţi-am spus de atâtea ori, nici nu contează pentru mine.

azi azi azi mi-s visele adormite şi oricâte poveşti mi s-ar arata în fiecare zi, nu e destul.

m-aş întrista.
şi ţi-aş spune de te-aş cunoaste cu adevarat, '' nu mă lăsa să mă întristez.''

’’’
de dimineaţă, chiar după ce-am ieşit din bloc, a trecut fulgerător o salvare.
ştii, sirena aia mă înfioară de fiecare dată.
şi de fiecare dată spun în gând '' nu te teme, nu te teme, nu te teme, nu te teme'' şi de fiecare dată e ca o rugăciune.
şi azi de dimineaţă la fel am rostit şi toţi fiorii de pe şira spinării, cumva spuneau '' adio, te iubesc, adio te iubesc, adio, te iubesc''.
mi-am adus aminte că era o vreme cand umblam peste tot cu ''extrem de tare și incredibil de aproape''.
e o copilarie, nu-i aşa?

 

În stările mele proaste

 

Eu nu sunt de aici.
Și vă privesc de departe şi uneori mi se face silă de vieţile voastre şi de bietele voastre suflete.
Şi vă compatimesc.
Şi-mi vine să plâng pentru voi.
Pentru orbirea voastră.
Pentru felul în care vă ampuţati sau vă prostituaţi inimile.
Mă uit în ochii voştri şi vă caut poveştile şi uneori nu găsesc decât praf.
Și mă uit cum vă uitaţi visele şi rătăciţi legaţi la ochi unii pe lângă alţii dezorientaţi fiind.
Și-mi vine să plâng şi mă copleşeşte ignoranţa voastră.
Și vă plâng.

Îmi pare rău.
Îmi pare rău că aţi uitat ce sunteţi şi de unde veniţi şi pentru ce sunteţi aici.
Îmi pare rău că nu aveţi vise.
Îmi pare rău că tot ce aveţi sunt dorinţe.
Îmi pare rău că vă agătati prea mult de lucruri ce nu contează.

Și vă privesc lumile şi oricât de tare mă sfâşiaţi, urâţenia voastră mă face mai puternică şi mai frumoasă.
Când îmi întorc privirea de la voi dau de câte-un copac, de câte-o pasăre sau de vreun apus.
Și asta mi-e reconpensa.

Visurile neînmplinite vă lasa riduri.
Iar voi le acoperiţi cu fond de ten şi ochelari de soare.
Cm şi cm de fond de ten pentru zeci de vise moarte.

Mie visurile încă neîmplinite îmi lasă urme uşoare în jurul ochilor.
Un spiriduş ce mi-e prieten îmi spune că-s din cauza zâmbetului. Sunt de vina că zâmbesc prea mult.
Când o sa-mi împlinesc visurile, o să-mi dispară ca prin minune cele trei riduri de la ochi.

 

Închide pleoapele strâns

 

( aş fi vrut să pot să scriu acum.
să pot să -ţi scriu aşa cum simt, aşa cum vreau.
a început să plouă şi e linişte.
nici măcar cherry blossoms nu ascult. :)
am văzut un film, nici nu contează ce film
şi acuma simt dorul în palme, în buricele degetelor.

ştii, zicea Leo Șerban ca ne uităm la filme pentru a uita ca realitatea nu e un film.
şi ştii,.uneori când mi-e dor tare tare tare, simt în palme.
mai mult decât în inimă parcă.
de fapt, atunci când mi-i dor, inimii îi zic piept.
şi când mor de dor, îmi zvâcnesc buricele degetelor şi mă doare pieptul să plâng şi eu nu plâng
doar îmi privesc palmele.
goale.
pline fiind.
ca şi inima
care doare
chiar dacă...
mi-ar plăcea ca niciodată să nu-mi ceri concretul.e o prostie, ştiu.


vezi tu, prea des în ultima vreme mă las bântuită de vise vechi.
şi asta mă sfâşie.

ţi-am scris într-un sms (pe care nu ţi l-am trimis niciodată) că mi-e dor de tot ce nu sunt.
de fapt mi-e dor să fiu tot ce nu am curajul să fiu.

pe mine mă părăsesc cuvintele.
m-aş face pescaruş.
culoare.
muzică.
vin.

m-aş face Vânt.

ţine-mă ascunsă.
şi zâmbeşte-mi
şi îmbrăţişează-mă, ştii..
aşa, cu toată tăcerea ta, fară sa fie nevoie de trup.

cu pleoapele.

îmbrătisează-mă inchizând pleoapele. )

 

N

 

În timp ce priveam zarea şi Cel De Lângă Mine îşi făcea griji că-s prea subiţire îmbrăcată şi Vântul sufla prea tare, refuzam să-mi iau geaca pe mine fiindcă de multe ori în răcoare, lucrurile mi se arată mai clar.

Și stăteam acolo pe o stâncă, nu prea aproape - nu prea departe de oameni şi casele lor, dar suficient de departe încât să simt zarea şi Vântul şi suficient de aproape de ei, încât să-i simt, pe ei cu vieţilor lor minuscule şi până la urmă lipsite de importanță. Ca şi viaţa mea de altfel, la fel de puţin importantă.

Vieţile noastre minuscule şi frumoase, una mai frumoasă ca alta şi una mai tristă decât cealaltă şi mai fericită până la urmă.

Nu ştiu despre ce vorbesc, aţi spune voi venind cu argumente cum că viaţa lui x e mai frumoasă decat viaţa lui y și cum ca x de fapt e cu mult înaintea lui y dar y face lucruri atât de frumoase încat este mai important ca x sau ca x a întalnit dragostea pe când y nu.

Și tot aşa, plusuri şi minusuri.

Eu stăteam acolo, cu Vântul suflând tare peste obrajii mei şi zâmbeam blând şi mă gândeam că până la urmă suntem toţi la fel de mici şi asta mi se părea incredibil de frumos.

Apoi, altă adiere a venit şi m-a făcut să mă gândesc la toate vieţile secrete.Vieţile acelea flâmânde de-a fi trăite, vieţile acelea dinăutrul nostru, cele care ţipă să le scoatem la lumină.

Mă gândeam la oamenii pe care îi întâlneşti uneori, oamenii aceia ce-ţi par serbezi sau răi sau prea ne pe gustul tău. Mă gândeam la cum erau ei când erau mici, mă gândeam la ce-şi doreau înainte să ajungă aşa cum sunt azi, mă gândeam ce pârâiaş frumos şi limpede curge încă prin ei, mă gândeam ce dorinţe păstrează încă în cele mai ascunse unghere ale fiinţei lor. Mă gândeam cum sună muzica înăuntrul lor, mă gândeam cine-a călcat pe visele lor şi mă întrebam pentru ce se roagă oamenii aceştia.

Mi-ar placea să primesc scrisori anonime pline de vise. Vise mari şi vise mici, n-ar conta. Le-aş citi pe toate zâmbind, m-aş ruga pentru voi toţi, pentru visele voastre adormite.Aş aduna toate spiritele pădurii şi toate în care cred s-ar ruga pentru visele voastre.

(///)

 

Nu te teme

 

știi seara aceea când ne-am dus să alergăm şi eu ţi-am spus după o vreme că mă doare într-o parte şi mai bine să alergi singur?!
îţi aminteşti, nu-i aşa?
mirosea a levanţică pe străzi şi abia se terminase ploaia şi eu ascultam muzică la căşti şi eram frustrată şi tristă şi albastră.
Şi ţi-am spus că nu pot să alerg doar ca să rămân singură cu muzica mea, cu tristeţea mea, cu albăstreala mea.
şi imediat ce ai plecat am început să plang şi mergeam atât de încet pe cât îmi spunea muzica să merg.
şi era bine.
era linişte, o linişte trista, cumva plutitoare.
şi mă gândeam în timpul ăla, mă gândeam cum toate podurile ce le-am ars o să-mi lumineze calea.
mă gândeam că sunt un om singur.
mă gândeam la Mihnea şi la clipa aia când o zis că suntem prin excelenţă singuri.
mă gândeam că aşa e şi gândul ăsta, ce stupid, îmi dădea putere.

da, străzile miroseau a levănţică şi abia plouase; era în luna martie şi copacii îmi şopteau prin unduieli uşoare că totu-i trecător şi eu zâmbeam..
zâmbeam aşa, micuţ şi trist şi melancolic şi repetam în sinea mea să nu mă tem, să nu mă tem, să nu mă tem.
şi ştiam atât de clar că de acum o să-mi repet tot mai des...
să nu mă tem
să nu mă tem
să nu mă tem
să nu mă tem
să nu te temi..

****

 

Romanţat

 

Când mă plimbam prin încăperile regale, cumva levitam.

Și undeva înăuntrul meu pluteam pe-o melodie Sigur Ros.

Și totul se îmbina frumos.

Carol îmi făcea cu mâna, Regina Mamă îmi zâmbea blând şi cu drag iar eu îi făceam plecăciuni. În sala de dans mă aştepta un cavaler. Am şi uitat cum arăta, dar ştiu sigur că era galant şi zâmbea frumos. Aşa că  i-am acceptat invitaţia la dans şi ne-am tot învârtit.. ne-am tot învârtit.. ne-am tot învârtit.

L-am zărit chiar şi pe Ferdinand şi-am auzit chiar şi râsete de copii.

Le-am văzut jucăriile din lemn şi-am simţit aromele ceaiurilor pregătite şi aproape gata a fi servite în salonul de ceai.

Am tras din pipa turcească alături de un domn african şi Albă-Ca-Zăpada s-a desprins de pe geam şi a venit de m-a pupat pe obrazul stâng. Nişte pitici mă trăgeau de pantaloni şi-mi ziceau că sunt spiriduşi, nu pitici şi un îngeraş mic, venit cine ştie de unde, mi s-a prins în păr, aproape încurcându-l.

Era aşa frumos şi-aş fi vrut să rămân peste noapte acolo, să apară toţi, să-i cunosc pe toţi, căci sigur o dată cu lăsarea întunericului şi-a liniştii, ar fi apărut toţi.

Aş fi citit cărtile Reginei Mamă şi poate ar fi venit şi Enescu să ne cânte o rapsodie iar apoi să servim ceaiul şi delicioase prăjituri. Poate, spre dimineată Arghezi ar fi fost acolo şi ar fi recitat Psalm şi eu m-aș fi înfiorat. Poate m-aş fi jucat cu micuţul Mihai şi aş fi cunoscut vreun ofiţer de care m-aş fi îndrăgostit în câteva clipe.

Aş fi încercat rochii de bal, frumoase, voluptoase, fine, regale.

Aş fi dansat zâmbind, aş fi facut baie într-una din căzile acelea aproape reci, aproape frumoase şi m-aş fi privit în cele mai înalte oglinzi pe care le-am văzut vreodată.

Aş fi urcat până la mansarda şi-acolo m-aş fi jucat cine ştie ce joc cu servitorii. Aş fi ajutat la pregatirea a nu ştiu ce mancăruri și m-aş fi distrat pe cinste.

Aş fi auzit zgomote ciudate la etajul doi și când m-aş fi întors în grabă, l-aş fi zărit pe  Duca mort, înconjurat de soldaţi.

Aş fi luat repede o floare şi i-aş fi pus-o pe piept și i-aş fi multumit, fara să ştiu bine de ce. Iar el aşa mort, mi-ar fi zâmbit. Un zâmbet liniştit, trist şi împăcat.

Aş fi scris o poveste la maşina de scris a Reginei şi-aş fi stat la fereastra ei şi-aş fi urmarit Vântul şi păsările şi dansul a tot ce mişcă.

Aş fi alergat prin pasajele secrete şi m-aş fi blocat în lift numa’ ca să fiu salvată, sperând ca salvatorul meu să fie chiar ofiţerul de care ziceam mai sus.

Ar fi fost minunat. La răsarit aş fi fugit în grădină, aş fi sorbit totul, aş fi fost coplesită poate aş fi plâns de-atâta frumos şi prea plin. Aş fi rupt o crăcuţă de iasomie şi mi-aş fi pus-o în păr şi când aş fi simţit că e cazul să plec, aş fi îmbrăţişat tot locul şi pe toţi aflaţi acolo. I-aşfi îmbrăţişat strâns, așa cum nu se cade să îmbrăţişezi oamenii regali, dar lor le-ar fi plăcut ţi mi-ar fi mulțumit şi eu le-aş fi mulţumit înapoi. Am fi făcut schimb de zâmbete depline, zâmbete pline de primavară şi-aş fi plecat. Aş fi plecat cu inima uşoară, plutind undeva pe dinăuntru, având promisiunea că într-o zi o să mă întorc acolo.

 

 

Epilogul meu

pentru toi necunoscuţii şi toate necunoscutele pe care mi-a venit să-i strâng sau le strâng în braţe.
pentru Dumnezeu, pentru dragostea lor nesfârşită,
pentru Nichita, da, pentru acel Nichita.
pentru toţi oamenii frumoşi de pe lumea asta,
pentru bunicul, pentru bunica,
pentru tata,
pentru mama.
pentru Micul Prinţ
pentru Peter Pan,
la naiba, unde sunteți, măă?
pentru toată muzica ce mă face să mă înalț, să levitez, să plutesc, să dansez până uit de mine, până devin dansul.
pentru culori, pentru nebunie şi pentru dragoste.
pentru dragostea bolnavă şi nebună, pentru dragostea curată, fără pată, pentru dragostea platonică și pentru dragostea mistuitoare.
pentru tânjiri.
pentru doruri.
da, pentru adevarate doruri.
pentru tristeţe.
tristeţe pură, frumoasă, sfâşietoare.
pentru apusuri şi răsărituri şi pentru mare.
pentru dorul şi iubirea sa de Soare.
pentru Lună, pentru liniştea ei, pentru dorul ei.
pentru singuratate
şi pentru toţi oamenii singuri într-un fel sau altul.
pentru munţi.
pentru sihăstria lor.
pentru dragostea ce le-o port.
pentru plâns.
plansu' ăla nestăpânit, plânsu' ăla de prea plin, prea gol, prea degeaba, or prea frumos.
pentru toate lumile din mine.
pentru tot ce nu sunt,
pentru tot ce-am sa devin,
pentru tot ce n-am să fiu vreodat'.
pentru oamenii care mor de dorul unei adevarate vieţi, adevarate iubiri, adevarate '' acasă'', adevarate săruturi, îmbraţişări, zâmbete.
pentru oamenii care se întristează când nu li se zâmbeşte înapoi.
pentru oamenii care-s buni, care-s buni până la străfunduri.
pentru oamenii care nu zic că-şi bagă ….  în ea de viaţă şi nici măcar nu le trece prin cap să facă asta. :)
pentru cei ce iubesc viaţa enorm, enorm, cu toata fiinţa lor.
o iubesc de strigă, strigă.
pentur ţoti cei care sunt curaţi.
pentru cei ce sunt liberi,
pentru cei cărora drumul le e acasă.
pentru cei ce fac cu adevărat dragoste şi nu se mint, nu se mint.
pentru cei ce ştiu să ofere
necontenit.
pentru cei ce nu vor ca specia să se perpetueze prin compromis.
pentru cei care mor să-şi lase fruntea pe umărului Ei sau pe umărul Lui si nu doar pe umărul ei sau pe umărul lui.
pentru cei care cred în Dumnezeu şi n-au nevoie de dovezi şi ştiu că el e acolo, iertându-ne, iubindu-ne.
pentru cei care nu se lasă.
pentru cei care aşteaptă pâna la sfârşit oricare ar fi sfârşitul.
pentru toţi.
pentru toţi.
pentru toţi ai mei,
pentru toţi.

vă îmbrăţişez,
cu tot dorul, toata tristeţea, tot plânsul,
tot sufletul.

Andra.